Ana Maria Tănăsie (21 de ani) va rata Jocurile Olimpice de la Rio, după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat la turneul amical din Norvegia. Extrema stângă a efectuat un RMN la revenirea în țară, în urma căruia temerile au fost confirmate. În locul handbalistei care va evolua la Dunărea Brăila va fi convocată Camelia Hotea (31 ani, Corona Brașov), jucătoare aflată pe lista de 28. Federația Română de Handbal a demarat deja procedurile pentru e efectua schimbarea în lotul de 14.
Cu șase zile înaintea plecării în Brazilia, Tomas Ryde și Costică Buceschi au fost forțați să ia o decizie majoră. Ana Maria Tănăsie nu poate juca la turneul preolimpic, astfel că au căutat în regim de urgență o altă soluție pentru a dubla postul unde titulară este Valentina Ardean-Elisei, căpitanul echipei naționale.
Toată delegația României, dar și fanii handbalului au sperat că accidentarea Anei Maria Tănăsie la Ulstein nu este chiar atât de gravă. Rezultatul RMN-ului a fost însă necruțător pentru mezina lotului olimpic de handbal, ruptură a ligamentului încrucișat. Extrema stângă de 21 de ani nu mai poate astfel să efectueze deplasarea la Rio.
Înaintea unei competiții majore, fiecare națională trimite până la o dată stabilită de IHF, EHF (depinde de competiție) un lot de 28 de sportivi, din care trebuie să aleagă un lot de 16 plus eventuale rezerve. România a anunțat trei extreme stânga de meserie pentru Jocurile Olimpice, Valentina Ardean-Elisei, Ana Maria Tănăsie și Camelia Hotea. Antrenorii au decis să o convoace pe această din urmă, preferând să meargă cu două extreme stânga de meserie pe acest post. Ar fi fost mult prea riscant ca România să abordeze Jocurile Olimpice de la Rio doar cu câte o extremă atât în stânga, cât și în dreapta.
Camelia Hotea, componentă a echipei Corona Brașov, a fost una dintre cele mai ghinioniste jucătoare din handbalul românesc. Ea ratase două turnee finale din cauza unor accidentări suferite cu puțin timp înaintea competițiilor. Hotea va fi prezentă la reunirea naționalei de vineri, iar FRH speră să încheie toate procedurile de înlocuire în lot până la plecarea programată luni, întrucât lucrurile nu sunt deloc simple, după cum ne-a mărturisit președintele FRH, Alexandru Dedu.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER